NOUTĂȚI

APLICAȚIA MOBIL

apple app store

android app store

cat avertismente

Material informativ cu privire la pesta porcină africană

Material informativ cu privire la pesta porcină africană destinat crescătorilor de porcine din exploataţiile non-profesionale în vederea introducerii de măsuri de biosecuritate pentru animalele pe care le deţin

  

Pesta porcină africană este o boală a porcinelor domestice şi sălbatice, mortală pentru porcii care se îmbolnăvesc. Pentru această boală nu există vaccin, singura cale de a feri animalele fiind respectarea unor măsuri de protecţie la venirea în contact cu animalele sănătoase.

Pentru a vă proteja porcii de această boală, vă recomandăm să respectaţi următoarele sfaturi:

a. nu intraţi în adăposturile unde creşteţi porcii cu încălţămintea şi hainele cu care aţi umblat pe stradă; este recomandat chiar ca, pentru dezinfecţia la intrarea în adăpost, să puneţi o tăviţă cu paie îmbibate cu o soluţie slabă de sodă caustică;

b. creşteţi porcii doar în spaţii îngradite, fără posibilitatea de a veni în contact cu porci străini de curtea dumneavoastră, cu porci mistreţi sau cu proprietari străini care deţin porci domestici;

c. nu hrăniţi animalele cu resturi alimentare/lături/spălătură provenite de la carnea de porc gătită în familie; dacă există vânători în famile care aduc carne de mistreţ, sub nicio formă nu daţi porcilor apa provenită de la spălarea cărnii sau resturi de carne;

d. nu scoateţi scroafele/vierii din exploataţie în scopul montei cu animale din altă exploataţie;

e. nu cumpăraţi purcei din locuri necunoscute, fără a fi identificaţi (cu crotalie) şi fără certificat sanitar veterinar de sănătate eliberat de medicul veterinar de liberă practică împuternicit;

f. nu folosiţi în hrana animalelor iarbă culeasă de pe câmp, pentru că ea ar fi putut să vină în contact cu porci mistreţi bolnavi.

Cum arată un porc bolnav de pestă porcină africană?

Nu există semne clare care să indice boala, semnele pot fi atribuite şi altor boli. Dar se pot observa la porcii bolnavi semne ca:

• moarte rapidă, intervenită într-un timp extrem de scurt;

• temperatură foarte ridicată (40,5 – 42 ◦C) şi stare febrilă;

• roşeaţă sau învineţire a pielii, a marginilor urechilor, a vârfului picioarelor, a abdomenului şi pieptului;

• lipsa poftei de mâncare, apatie şi împleticire în mers;

• vomitări, diaree (uneori cu sânge) şi urdori la ochi.

Ce fac în cazul în care suspectez că un porc este bolnav de pestă porcină africană?

• anunţaţi imediat medicul veterinar împuternicit de liberă practică din localitate, ori medicul veterinar oficial, ori Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Timis la numărul de telefon 0256 204 911.

Toate animalele suspecte trebuie ucise şi distruse, conform legislaţiei în vigoare, iar proprietarii vor fi despăgubiţi de către stat la preţul de piaţă al animalelor.

Ce vor face serviciile veterinare în cazul apariţiei unui focar de pestă porcină africană?

• toţi porcii vor fi ucişi, iar proprietarii vor primi despăgubiri pentru pierderile suferite;

De reţinut: Este mai bine să raportaţi orice suspiciune de boală, chiar dacă ea nu se va confirma, decât să nu raportaţi deloc!

2017 08 04 Poster campanie informare PPAfricana

2017 08 04 poster interzicere produse


© 2016 Primăria Dudeștii Vechi. DPL