NOUTĂȚI

cat ziarul local

Noua zonare fiscală a localității Dudeștii Vechi

NR 20 02NR 20 03La propunerea executivului Primăriei, Consiliul Local a aprobat o nouă zonare fiscală a localității Dudeștii Vechi, o măsură prin care se modifică zonele de impozitare, în funcție de criterii obiective de apropiere față de centru.

valoarea imobiliară sau acces la servicii și utilități. Măsura a fost pregătită din timp, la baza ei stând un studiu efectuat de un expert evaluator, care a recomandat cum să fie împărțită localitatea în vederea impozitării.

CUM ERA SITUAȚIA PÂNĂ ACUM?

 Practic, doar un număr mic de clădiri erau supuse zonei A de impozitare: Primăria, școlile, biserica, căminul cultural, unele dintre ele nefiind plătitoare de taxe. Zona B era și ea limitată la doar câteva imobile din centrul satului, iar peste 90% din suprafață era inclusă în zona C. În fine, Zona D, cu cele mai mici impozite, era constituită din doar câteva case aflate la periferie, dar și unele care, fără nicio explicație, erau în interiorul arealului C.

CUM ARATĂ NOUA ÎMPĂRȚIRE?

Noua împărțire este echilibrată, reflectă realitatea existentă și ține cont de îmbunătățirile aduse prin investiții în infrastructura de apă, canal și drumuri. Pe harta alăturată puteți vedea cum arăta înainte și cum arată acum cele patru zone de impozitare: A, B, C și D. Zona A se extinde în centrul satului și de-a lungul axelor principale care traversează localitatea. Zonele B și C se întind, în mod radial, în jurul centrului, iar zona D este extinsă la toată periferia.

DE CE ESTE EA IMPORTANTĂ?

„Nu sunt diferențe foarte mari în impozitare, dar trebuie să înțelegem că dezvoltarea înseamnă și costuri mai mari pentru cei care beneficiază de ea.” explică primarul Bono Cucalan. Mai există un alt argument important, explicat de edil: „avem proiecte europene unde trebuie să dovedim că aplicăm o taxare eficientă și echilibrată, ceea ce nu se întâmpla până acum. Spre exemplu, avem investiții realizate în infrastructură, din fonduri europene, care îmbunătățesc condițiile pe o stradă principală, dar taxarea rămâne la nivel de periferie. Dacă nu luăm măsuri, nu avem argumente să mai cerem alte fonduri”. Proiectul de zonare fiscală s-a aflat și în dezbatere publică vreme de 30 de zile și a fost discutat în ședința cu cetățenii din data de 22 iunie 2018. A fost votat de Consiliul Local în ședința din data de 26 iunie 2018. Tot atunci s-a decis ca mărimea impozitelor locale pe anul viitor să rămână neschimbată. Zonele fiscale la Cheglevici și Colonia Bulgară rămân neschimbate.


© 2016 Primăria Dudeștii Vechi. DPL