NOUTĂȚI

cat ziarul local

Se implemenetează debirocratizarea totală la Primăria Dudeștii Vechi

NR 22 4

Se lucrează din plin la informatizarea Primăriei și transformarea ei într-o instituție tehnologizată la nivelul secolului XXI. Conceptul de bază ce este implementat este acela de „primărie paperless (fără hârtii)”, în care birocrația să fie la minim și hârtiile să fie cât mai puține. Pentru a pune în practică acest concept este nevoie de aparatură, software și instruire a personalului. Toate acestea vor fi gata până la finele anului iar punerea în funcțiune ar urma să aibă loc în luna ianuarie a anului viitor.

Practic, cetățenii vor putea trimite online orice fel de cerere, iar cei care nu vor avea această posibilitate, vor depune o cerere pe hârtie, la Primărie, ce va fi scanată automat și introdusă în sistem. Se va elimina astfel posibilitatea ca o cerere să depășească termenele legale sau să fie tergiversată. Administratorul sistemului va putea monitoriza în orice moment unde se află o cerere și în ce stadiu de rezolvare se află.

Aplicația de management va fi însă mult mai amplă. Ea va permite accesarea imediată a unei situații, dacă sunt datorii, care este situația proprietăților, a numerelor de parcele, a proprietăților, starea taxelor la zi, a amenzilor, autorizațiilor aflate în lucru, a diferitelor termene etc.

Registrul agricol va fi complet informatizat și va fi integrat cu sistemul OCPI. Spațiile verzi vor fi incluse într-un program de gestiune. De asemenea, toate taxele și impozitele vor fi informatizate.


© 2016 Primăria Dudeștii Vechi. DPL