NOUTĂȚI

APLICAȚIA MOBIL

apple app store

android app store

cat ziarul local

Școala generală din Dudeștii Vechi, mai frumoasă și mai călduroasă

Pe parcursul ultimelor luni, Primăria a desfășurat lucrări de modernizare a școlii generale din Dudeștii Vechi, pentru creșterea confortului și îmbunătățirea condițiilor de învățământ.

Nr 02 Din 2016 Modernizare Scoala 1

 

Astfel, la finele lunii octombrie, s-a încheiat lucrarea de refacere a sistemului de încălzire, astfel încât, toate sălile de curs beneficiază acum de căldură suficientă și constantă.

Totul este posibil grație centralei moderne instalate, care permite reglarea căldurii și un consum mult mai eficient de lemne.

În paralel, s-a lucrat la zugrăvirea exterioară, s-au montat burlane și s-a direcționat apa pluvială într-o fosă, pentru ca apa de ploaie să nu se mai adune în curtea școlii și să se creeze bălți și noroi.

Nu în ultimul rând, se apropie de finalizare lucrările de reamenajare a curții și a spațiilor verzi. S-a montat o nouă poartă și un gard nou, la intrare, s-a reamenajat zona de la intrarea în școală, s-au amenajat trotuare și s-a pus, parțial gazonul. Toate lucrările se vor încheia până la finele anului.

Nr 02 Din 2016 Modernizare Scoala 2

Nr 02 Din 2016 Modernizare Scoala 3


© 2016 Primăria Dudeștii Vechi. DPL